Alexandra Babascu, fondator Bold Models School

Lumea Bold Models School: Curaj, Exprimare și Transformare Personală de la Zero

Deschidem acesta serie de documentare a lumii de moda atat din interiorul Bold comunitatii noastre, cat si general ca industrie cu un interviu sincer si personal cu Alexandra Babascu, fondatoarea scolii si agentiei de modelling Bold Models School.

Prima Interacțiune cu Lumea Modei: Un Amestec de Emoții

Alexandra, fondatoare Bold Models School, își amintește cu emoție prima sa interacțiune cu lumea modei. La doar 16 ani, într-o zi obișnuită în drum spre liceul G. Călinescu, a fost abordată la gura de metrou Piața Romană de o femeie pe nume Sofi, care făcea scouting pentru modele. “Nu-mi venea să cred că mă întreabă așa ceva,” își amintește Alexandra. După insistențele Sofiei și ale mamei sale, a cedat și a participat la primul său casting, deschizând astfel ușa către o carieră în modelling.

Bold Models School: Inovație și Dezvoltare Personală

Bold Models School nu este doar o agenție de modelling; este un loc unde curajul, vulnerabilitatea și exprimarea liberă sunt la ordinea zilei. “Ceea ce diferențiază Bold Models de alte școli și agenții este faptul că a reușit să aducă inovație, o metodă unică de cursuri interactive și dinamice pe zona de dezvoltare personală, artă și perfomance artistic,” explică Alexandra. De la mers scenic și actorie, până la comunicare, posing, modeling internațional fotografie și design, cursanții învață nu doar despre modelling, ci și despre ei înșiși, cum să își îmbunătățească stima de sine și cum să acapareze priviri cu atitudinea și postura lor.

O Viziune Diferită asupra Modellingului în România

Motivată de dorința de a schimba o industrie plină de tabuuri și abuzuri, Alexandra a fondat Bold Models School pentru a aduce o schimbare reală. “Tot ce sunt eu reprezintă BOLD,” spune ea. Industria modei din România este încă într-un stadiu de dezvoltare, dar Alexandra vede un potențial enorm. “Prin educație și oameni care au aceeași viziune, se pot schimba lucruri,” adaugă ea.

Provocările Începutului: Perseverență și Determinare

Începuturile nu au fost ușoare pentru Bold Models School. “Provocarea cea mai mare a fost să continui cu îndârjire atunci când investeam fără să existe vreun rezultat,” mărturisește Alexandra. Cu o investiție inițială de doar 100€, determinarea și încrederea în ceea ce făcea au fost cheile succesului. “Provocarea cea mai mare a fost să continui atunci când nu aveam niciun rezultat, să muncesc cu aceeași energie ca și când aveam rezultat.”

Industria modei este adesea percepută ca fiind glamour, însă realitatea este diferită. “Preconcepții sunt multe,” spune Alexandra, subliniind că modelele și designerii se confruntă cu presiuni uriașe și multe dificultăți. Filosofia Bold Models School este să aducă conștientizare asupra realităților din industrie și să promoveze o abordare obiectivă și asertivă.

Deschiderea Ușilor pentru Toți

Bold Models School nu discriminează. “Școala se adresează tuturor celor care vor să învețe indiferent de vârstă, sex, categorie de gen, greutate sau înălțime,” explică Alexandra. Cursurile sunt concepute pentru a ajuta participanții să își gestioneze anxietatea, să se exprime liber, să își construiască încrederea de sine și să strălucească pe podium.

Sfat pentru Tinerii Aspiranți

Pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră în modelling, Alexandra are un sfat clar: “Să nu aibă așteptări mari, e un domeniu al naibii de frumos și aspru. Să învețe să comunice diplomat și să pună limite pentru ei și să îl vadă ca pe ceva fun unde se pot exprima artistic.” Bineînțeles, să se înscrie și la cursurile noastre!

Experiența cu Profesioniști de Renume

Lucrul cu designeri și fotografi de renume a fost o experiență unică pentru Alexandra. “Înveți de la fiecare în parte, unicitatea fiecăruia, creativitatea, modul cum operează,” spune ea, evidențiind importanța învățării și adaptabilității în acest domeniu.

Viitorul Modei în România

Moda în România este în plină evoluție, iar Alexandra vede o creștere a diversității și a libertății de creație. “Mă bucur să văd young designers care își croiesc un drum, care dau dovadă de ambiție și curaj,” spune ea, subliniind că tendințele actuale sunt în continuă schimbare.

Succesul în Modelling: Perseverență și Profesionalism

Pentru Alexandra, succesul în modelling înseamnă perseverență, etică profesională și recunoaștere pentru nivelul de profesionalism și seriozitate. “Succesul pentru mine înseamnă clienți mulțumiți și să lucreze foarte ușor cu tine,” explică ea.

Proiecte Viitoare: Extinderea și Internaționalizarea

Bold Models School are planuri ambițioase pentru viitor. “Urmează să deschidem cursurile și în alte orașe din România și lucrăm să devenim agenție de modeling pe plan internațional,” dezvăluie Alexandra, menționând orașe precum Cluj, Timișoara, Iași, dar și destinații internaționale precum Milano, Paris, Londra și Tokyo.

Impactul Personal și Transformarea Cursanților

Alexandra primește constant feedback pozitiv de la cursanți și părinți, care îi mulțumesc pentru transformările personale și pentru încrederea dobândită. “Un exemplu a fost mama unor băieți adolescenți din Galați care m-a sunat și mi-a mulțumit pentru modul cum i-am șlefuit copiii,” povestește ea, evidențiind impactul profund al cursurilor asupra participanților. Am avut mulți cursanți care au descris cursul ca fiind terapie pentru Suflet.

Bold Models School este mai mult decât o școală de modelling; este un spațiu de dezvoltare personală și artistică. “Am reușit să creez ceva ce schimbă și ajută în dezvoltarea lor personală și exprimare artistică, mai mult de atât Bold Models oferă oportunitatea de a construi carieră în modeling internațional. Avem deja peste 20 de modele care activează în industrie, cursanții au posibilitatea de a participa la castinguri, apariții TV, prezentări de modă chiar din timpul cursurilor” spune Alexandra.

Prin experiențele și învățăturile sale, ea își dorește să ofere cursanților tot ceea ce ea nu a avut la începutul carierei sale. “BOLD este despre curaj. Curajul de a fi tu cu tot ceea ce ești și ce simți. Curajul de a fi vulnerabili. Artă. Libertate. Exprimare.”

Mai mult decat atat, cursantii au oportunitatea de a intra real in lumea modei construindu-si o cariera in acest sens.

Daca vrei sa testezi real si tu aceast univers al modei urmareste-ne pe canalele de social  media unde documentam autentic comunitatea Bold Models School si anuntam urmatoarele inscrieri la cursuri!

Lașați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart